Narcisa Lecușanu a lansat cartea autobiografică „Povestea vieții mele”. „De la început am iubit handbalul, nu am simțit nicio clipă că fac sacrificii, deși ele au existat”

Redactor:
Marius Hutu
Narcisa Lecușanu a lansat cartea autobiografică „Povestea vieții mele”. „De la început am iubit handbalul, nu am simțit nicio clipă că fac sacrificii, deși ele au existat”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Narcisa Lecușanu, apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României, membră în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), și-a lansat cartea autobiografică „Povestea vieții mele” la sfârșitul acestui an.

Narcisa Lecușanu a cuprins 251 de capitole în „Povestea vieții mele”

Volumul conține 251 de capitole, printre care 28 de impresii ale unor jurnaliști valoroși, foști colegi din handbal, antrenori, oameni cu care Narcisa Lecușanu a interacționat de-a lungul carierei, în frunte cu Hassan Moustafa (președintele IHF), Michael Wiederer (președintele EHF), Elisabeta Lipă (ex-ministru al Sportului) și Cristian Gațu (ex-președinte al FRH).

Am fost încurajată de scriitoarea Mariana Gorczyca, mare iubitoare de handbal, să scriu această carte despre viața mea. După o perioadă destul de lungă, am acceptat provocarea. M-am întors în timp, la copilăria grea, cu multe lipsuri, dar în care am fost înconjurată de dragostea familiei. Am rememorat, de asemenea, momentul începerii practicării handbalului. Încă de la început am iubit acest sport. Nu am simțit nicio clipă că fac sacrificii, deși ele au existat. Am muncit foarte mult pentru a abține ceea ce mi-am propus. Am avut parte și de dezamăgiri, însă niciodată nu m-am dat bătută. A fost un drum dificil, dar extrem de frumos. Am scris această carte cu gândul că voi inspira alți oameni. Povestea mea este sinceră și redă autenticitatea omului care a muncit pentru realizările sale, trecând de-a lungul anilor prin toate stările și etapele. Atât de succes, cât și de eșec”, a declarat Narcisa Lecușanu.

În cartea sa auto-biografică, Narcisa Lecușanu povestește și despre cel mai greu moment pe care l-a trăit până acum, momentul morții tatălui ei.

Cea mai grea relatare a fost momentul despărțirii de tata, care a plecat la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sunt sigură că ar fi fost tare mândru să citească aceste rânduri despre noi”, a susținut Narcisa Lecușanu

Dincolo de cariera extraordinară care a inclus aprecieri pe plan intrenațional, numeroase medalii, titluri și trofee importante, Narcisa Lecușanu spune că marea realizare personală o reprezintă cei doi copii ai ei.

Momentele venirii pe lume a celor doi copii ai mei, Maria și Iustin, mi-au umplut sufletul. Trebuie să-i mulțumesc soțului meu, Nicolae, că îmi este alături mereu. Nu este ușor să gestionezi, ca femeie, timpul alocat profesiei și cel alocat familiei”, a adăugat fosta mare handbalistă.

Născută la Bacău pe 17 septembrie 1976, Narcisa Lecușanu și-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obținute se numără cel de campioană mondială de tineret cu naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), câștigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formația Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) și finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010). A reușit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, și 302 goluri pentru naționala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. Din 2016, a fost aleasă membru component în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF).

Cartea auto-biografică „Povestea vieții mele” a fost lansată cu sprijinul editurii Coresi și poate fi cumpărată online de pe site-ul www.librariacoresi.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×